COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMANIA CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALA 

Adunarea Generala Nationala a Colegiului Medicilor din Romania in temeiul art. 27 din Legea 74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, infiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania, a adoptat prezentul Cod de Deontologie Medicala: 

CAPITOLUL I - INTRODUCTIV - DOMENIUL DE APLICARE SI PRINCIPII FUNDAMENTALE 
Art. 1. - Codul de Deontologie MedicaIa cuprinde normele de conduita obligatorii in legatura cu exercitiul drepturilor si indatoririlor medicului ca profesionist. 

Art. 2. - Prevederile prezentului cod, atat cele ce reamintesc regulile morale, pe care orice medic ar trebui sa Ie respecte, cat si cele care privesc aspectele tehnice, precum si comportarea fata de confrati, sunt obligatorii pentru medicii din evidenta Colegiului Medicilor din Romania, inclusiv penttu studentii in medicina, care asista un medic in imprejurari prevazute in articole speciale dedicate unor asemenea situatii. 

Art. 3. - Colegiul Medicilor din Romania este organizatia profesionala a medicilor din tara, care are sarcina de a veghea asupra autoritatii si demnitatii profesionale si morale a corpului medical, pe baza principiilor cuprinse in prezentul cod de deotologie medicala. 

Art. 4. - Medicul practician are obligatia de a-si exercita profesia conform tuturor regulilor artei si stiintei medicale, in respectul moralei specifice si al persoanei umane. In acest scop, in decursul vietii sale profesionale, medicul nu trebuie sa inceteze niciodata sa-si insuseasca achizitiile stiintei medicale, ca si deciziile marilor foruri profesionale. EI trebuie sa tina permanent seama ca nu exista practica medicaIa Iara incredere, iar aceasta se bazeaza pe secretul profesional cat mai absolut. 

Art. 5.- Medicul practician, indiferent de gradul ierarhic sau de modul de practica, este in serviciul persoanei umane. Nu este admisa abdicarea de Ia dorinta exprimata de catre bolnav in cunostinta de cauza. 

Art. 6. - Morala corpului medical se bazeaza pe traditiile progresiste universale si autohtone ale medicinii, care este prin excelenta o profesiune umanitara. 

Art. 7 . - Constiinta medicala e acel factor subiectiv , care caIauzeste medicul, asigura autocontrolul faptelor, cuvintelor si determina atitudinea lui fata de interesul omului bolnav. 


CAPITOLUL II - INDATORIRI GENERALE 
Sectiunea A. Despre independenta profesionala a medicului si responsabilitate 
Art. 8. - Medicul va pazi cu sfintenie independenta sa profesionala, pentru ca - in realitate - aceasta este un drept al bolnavului. 

Art. 9. - Medicul are libertatea absoluta a prescriptiilor pe care le crede necesare. 

Art. 10. - Orice medic este raspunzator pentru fiecare din actele sale profesionale. Este preferabil ca medicul sa se abtina de la a garanta vindecarea afectiunii pentru care bolnavul i s-a adresat. 

Art. 11. - In activitatea medicala ce se desfasoara in echipa (sectii de spital, proces de invatamant medical tip rezidentiat), raspunderea pentru actele medicale apartine sefului echipei si medicului care efectueaza direct actul medical, in limitele competentei care i-a fost atribuita de seful departamentului. 

Art. 12. - Incredintarea obligatiunilor proprii in mainile altora si lipsa controlului personal constituie greseli deontologice. 

Sectiunea B. Secretul profesional 
Art. 13. - Secretul medical este obligatoriu. Interesul societatii (prevenirea si combaterea epidemiilor, bolilor venerice, bolilor cu extindere in masa) primeaza fata de interesul personal. 

Art. 14. - Obiectul secretului constituie tot ceea ce medicul, in calitatea lui de profesionist, a aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum si problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstante in legatura cu boala si alte diverse fapte inclusiv rezultatul autopsiei. 

Art. 15. - Nu constituie o abatere situatia in care legea sau o curte judecatoreasca obliga medicul sa dezvaluie aspecte cuprinse in secretul medical. Politia sau procuratura nu pot inlocui decizia judecatoreasca. 

Art. 16. - Medicul raspunde disciplinar pentru destainuirea secretului profesional. 

Art. 17. Secretul exista si fata de apartinatori, de colegi si cadre sanitare neinteresate in tratament. 

Art. 18. - Secretul persista si dupa terminarea tratamentului, sau moartea pacientului. 

Art. 19. - In comunicarile stiintifice, cazurile vor fi astfel prezentate, incat identitatea bolnavului sa nu poata fi recunoscuta. 

Art. 20. - Mass media are voie sa intre in unitatile sanitare doar cu acceptul conducerii administrative, al sefului de sectie, al medicului curant si al pacientului, cu respectarea confidentialitatii. 

Art. 21. - Certificatele medicale si medico-legale vor fi eliberate numai la cererea persoanei examinate, reprezentantilor sai legali sau Ia cererea unei instante de judecata. 

Art. 22. - Evidentele medicului (registru, fise, foi, condici de operatie, procese verbale de necropsie ) trebuie pastrate ca materiale secrete. 

Sectiunea C. Atentarea la viata si integritateafizica, eutanasia 
Art. 23. - Medicul trebuie sa incerce reducerea suferintei bolnavului incurabil, sa asigure demnitatea muribundului, dar in nici un caz nu are dreptul sa-i provoace moartea in mod deliberat, act ce constituie o crima, chiar daca a fost cerut insistent de un bolnav perfect constient. 

Art. 24. - Se interzice cu desavarsire eutanasia, adica utilizarea unor substante sau mij loace apte de a provoca decesul unui bolnav , indiferent de gravitatea si prognosticul bolii. 

Art. 25. - Atentatul la viata embrionului uman, prin intreruperea de sarcina, nu poate fi practicat decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Orice medic este liber sa refuze - fara explicatii - cererea de intrerupere voluntara a sarcinii. 

Art. 26. - Nici o mutilare nu poate fi practicata fara motiv medical evident si foarte serios, in afara unei urgente "quo ad vitam". 

Art. 27 . - Prin actele sale profesionale, de investigare sau terapeutice, medicul nu trebuie sa supuna bolnavul nici unui risc nejustificat. 

Art. 28. - Medicul nu va inlesni sinuciderile sau autovatamarile prin sfaturi, recomandari, imprumutarea de instrumente, oferirea de otravuri, etc. Medicul va refuza orice explicatie sau ajutor in acest sens. 

Sectiunea D. Obligativitatea acordarii asistentei medicale 
Art. 29. - Medicul care se gaseste in prezenta unui bolnav sau ranit in pericol, sau care este informat in acest sens, are obligatia sa-i acorde asistenta la nivelul posibilitatilor momentului si locului, sau sa se asigure ca cel in cauza primeste ingrijirile necesare. 

Art. 30 - In caz de calamitati naturale ( cutremure, inundatii, epidemii, incendii) sau accidentari in masa (naufragii, accidente rutiere sau aviatice, accidente nucleare); medicul este obligat sa raspunda la chemare, chiar sa-si ofere de bunavoie serviciile sale medicale imediat ce a luat cunostinta despre eveniment. 

Art. 31. - V ointa bolnavului trebuie totdeauna respectata, indiferent care ar fi sensul acesteia, inclusiv indepartarea oricarui medic de langa pacient. Aceasta respectare trebuietotusi sa tina seama de limitele posibilului omenesc, tehnic si moral. Daca bolnavul se afla intr-o stare fizica sau psihica ce nu-i permit exprimarea lucida a vointei, apartinatorii sau apropiatii celui suferind trebuiesc preveniti si informati, cu exceptia imposibilitatii sau a urgentelor . 

Art. 32. - Medicul poate refuza ingrijirile sale din motive personale sau profesionale, cu exceptia urgentelor, asigurandu-se ca bolnavul are acces la alte surse de ingrijire, dar rara sa intrerupa continuitatea ingrijirilor incepute de el insusi. 

Sectiunea E. Reguli generale de comportament in activitatea medicala 
Art. 33. - Medicul nu poate trata fara examinare medicala prealabila, efectuata personal. Numai in cazuri exceptionale, de urgenta sau in cazuri de forta majora (imbolnaviri pe nave maritime aflate in mers, pe avioane in zbor , locuri inaccesibile ) se vor da indicatii de tratament prin mijloace de telecomunicatii. 

Art. 34. - Medicul nu poate utiliza aparate de diagnostic sau tratament pentru manuirea carora nu are pregatire sau suficienta practica. 

Art. 35. - Daca in urma examinarii sau in cursul tratamentului, considera ca nu are suficiente cunostinte sau experienta pentru a asigura o asistenta corespunzatoare, va solicita un consult cu alti specialisti, sau va indruma bolnavul catre acestia. 

Art. 36. - Medicul va urmari bolnavul intrat in tratamentul sau pana la insanatosirea acestuia, sau pana la trecerea in ingrijirea altui medic. 

Art. 37. - In caz de pericol de moarte, nemijlocit, medicul va ramane langa bolnav atat timp cat este nevoie de ajutorul sau personal. 

Art. 38. - Bolnavul nevindecabil va fi tratat cu aceeasi grija si atentie ca si cei care au sanse de vindecare. 

Art. 39. - Medicul poate exercita o activitate medicala, doar daca are pregatire si practica suficienta. Aceasta prevedere nu se aplica in cazuri de pericol grav , care nu poate fi inlaturat altfel. 

Art. 40. - Medicul va informa bolnavul si apartinatorii (uneori numai pe acestia) asupra bolii, starii bolnavului, tratamentului necesar si a sanselor de insanatosire. Medicul va evita sa trezeasca, prin comportamentul lui, imaginea unei boli mai grave decat este ea in realitate. 

Art. 41. - Se vor evita imbolnavirile iatrogene, chiar si cele produse prin cuvantul, accentul, gesturile sau mimica medicului in prezenta bolnavului. 

Art. 42. - Medicul va pastra o atitudine de stricta neutralitate si neamestec in problemele familiale ale bolnavului, exprimandu-si parerea numai daca este solicitat si numai daca interventia este motivata de interesul sanatatii bolnavului. 

Art. 43. - Medicul nu trebuie sa se implice in problemele legate de interese materiale din familia bolnavului sau. 

Sectiunea F. Respectarea drepturilor persoanei 
Art. 44. - Medicul trebuie sa respecte dreptul persoanei in privinta libertatii de alegere a medicului sau curant si chiar sa usureze aceasta posibilitate. 

Art. 45. - Un medic care este solicitat sau are obligatia sa examineze o persoana privata de libertate, sau sa dea ingrijiri in mediu carceral, nu poate nici direct, nici indirect, fie si numai prin simpla prezenta, sa afecteze sau sa favorizeze atingerea integritatii fizice sau psihice a vreunui detinut, inclusiv a demnitatii acestuia. Daca medicul constata ca persoana privata de libertate a suportat maltratari, are obligatia, sub rezerva acordului celui interesat, sa informeze autoritatea judiciara. 

Art. 46. - Medicul are obligatia de a ingriji, cu egala constiinciozitate, pe toti bolnavii, indiferent de conditia lor, nationalitatea, religia, ori sentimentele personale fata de acestia. 

Sectiunea G. Intretinerea si folosirea cunostintelor profesionale 
Art. 47. - Medicii au datoria de a se informa si de a-si perfectiona permanent cunostintele profesionale. 

Art. 48. - Toti medicii sunt abilitati sa practice orice act profesional in vederea stabilirii diagnosticului si tratamentului. Medicul nu trebuie, - in afara unor circumstante exceptionale, - sa intreprinda sau sa continue ingrijiri si nici sa formuleze prescriptii in domenii ce depasesc competenta sau posibilitatile sale. 

Art. 49. Folosirea unei metode terapeutice noi, nu poate fi luata in considerare decat cu conditia ca sa fi fost in prealabil supusa unor studii biologice adecvate si sa prezinte pentru bolnav interes direct. 

Sectiunea H. Consimtamantul 
Art. 50. - Pentru orice activitate medicala ( examinarea clinica examinari functionale manopere de diagnostic, tratament medicamentos, fizioterapeutic sau chirurgical de orice fel) se va cere consimtamantul bolnavului. 

Art. 51. - Pentru unele manopere de diagnostic si tratament, care comporta risc, se va cere consimtamant in scris (pe formular sau pe foaie de observatie clinica). 

Art. 52. - Consimtamantul va fi dat dupa lamurirea bolnavului asupra esentei si utilitatii actului recomandat. 

Art. 53. - Cand nu pot fi dezvaluite bolnavului, riscurile vor fi comunicate intotdeauna apartinatorului. 

Art. 54. - In situatia asistarii minorilor sau a persoanelor fara capacitate civila (interzisii judecatoresti): oligofreni, bolnavi mentali, bolnavi in stare de inconstienta, consimtamantul se va cere apartinatorilor, daca este posibil. 

Art. 55. - Prognosticul grav va fi impartasit familiei cu prudenta si tact. 

Sectiunea I. Integritatea si imaginea medicului 
Art. 56. - Medicul nu trebuie sa se foloseasca de un mandat electiv sau o functie administrativa, pentru a-si creste clientela. 

Art. 57 . - Medicina nu trebuie practicata ca o activitate comerciala. Informarile publice sunt acceptate, cu conditia sa fie corecte si decente (vezi anexa 1). 

Art. 58. - Medicul nu trebuie sa faca propaganda in mediile nemedicale si chiar medicale, a unor procedee de diagnostic sau tratament insuficient probate, fara sa sublinieze si rezervele ce se impun. 

Art. 59. - Este contrara eticii intelegerea dintre doi medici, medic si farmacist sau cadru auxiliar pentru obtinerea de avantaje materiale. Este nedorita practica profesionala in spatii comerciale, inclusiv in cele in care se vand aparate medicale. 

Art. 60. - Este interzisa distribuirea - in scopuri lucrative - a unor remedii, aparate sau produse, cu interes pentru sanatate, ca si a unor medicamente neautorizate. 

Art. 61. - Este interzisa practicarea de catre medici a unei activitati care dezonoreaza profesia medicala. 

Art. 62. - Medicul nu trebuie in nici un caz sa-si exercite profesia in conditii ce ir putea compromite calitatea ingrijirilor si a actelor sale profesionale. 

Art. 63. - Orice medic trebuie sa se abtina, chiar in afara vietii profesionale, de la acte de natura sa duca la desconsiderarea sa. Condarrmarea penala, survenita dupa anul 1989, este de natura sa duca la evaluarea situatiei in cadrul Colegiului, in conformitate cu prevederile art. 140 din prezentul Cod Deontologic, cu posibilitatea unor repercursiuni disciplinare impotriva acestuia. 

Art. 64. - Propunerea sau aplicarea de catre medic a unei metode terapeutice insuficient probate este blamabila, se considera sarlatanism. 

Art. 65. - Este interzisa acordarea de facilitati oricarei persoane care practica ilegal medicina. 

Sectiunea J Despre onorarii si atragerea bolnavilor 
Art. 66. - Este interzis orice act care ar procura bolnavului sau familiei acestuia un avantaj material nejustificat sau ilicit. Trebuie de asemenea evitate reducerile in natura sau banesti facute unui bolnav . Nu sunt admise comisioane percepute indiferent cui si nici acceptarea unui comision pentru indiferent ce act medical. 

Art. 67 . - Este interzisa impartirea onorariilor intre medicul curant, cel consultat, sau chirurg. 

CAPITOLUL III - INDATORIRI FATA DE BOLNAVI 
Sectiunea A. Relatia cu pacientul 
Art. 68. - Calitatea relatiei cu bolnavul si familia acestuia este extrem de importanta. In contact cu acestia, medicul va evita relatii in afara principiilor morale. 

Art. 69. - Medicul are obligatia unei conduite ireprosabile pe plan fizic, mental si emotional fata de bolnav, respectand totdeauna demnitatea acestuia. Exercitiul profesional nu trebuie facut unpersonal, ci incercand stabilirea unui contact psihic cu pacientul, pentru ca, la nevoie, compatimirea din partea medicului sa nu para un act formal. 

Art. 70. - In vederea elaborarii diagnosticului si tratamentului medicul trebuie sa consacre toata constiinciozitatea si timpul necesar, ajutandu-se, daca este cazul de metodele stiintifice cele mai orientate si recurgand la consulturi cat mai competente. 

Art. 71. - Prescriptiile trebuie formulate cat mai clar medicul asigurandu-se ca a fost inteles complet de bolnav si anturajul acestuia, mergand pana la incercarea de a obtine o corecta administrare a tratamentului. 

Art. 72. - Din momentul in care a raspuns unei solicitari, medicul este automat angajat moral sa asigure bolnavului in cauza ingrijiri constiincioase si devotate" inclusiv prin recurgerea la mijloace de care el nu dispune sau la un specialist competent. 

Art. 73. - Pentru ratiuni ce privesc constiinta medicului, bolnavul poate fi lasat sa ignore diagnosticul sau prognosticul infaust. 

Art. 74. - Medicul are obligatia de a facilita bolnavului sau obtinerea avantajelor sociale la care acesta are dreptul, fara sa cedeze nici unei cereri nelegale. Abuzul de cotare a actelor medicale sau a onorariilor sunt reprobabile. 

Art. 75. - In caz de pericol public, medicul nu are dreptul sa-si abandoneze bolnavii, cu exceptia unui ordin formal al unei autoritati competente in conformitate cu legea. 

Sectiunea B. Probleme ale ingrijirilor minorilor 
Art. 76. - Daca medicul apreciaza ca minorul este victima unei agresiuni sau privatiuni, trebuie sa incerce sa-l protejeze uzand de prudenta, fara sa ezite, iar daca este necesar, sa alerteze autoritatea competenta. 

Art. 77 . - Medicul trebuie sa fie aparatorul copilului bolnav , daca apreciaza ca starea de sanatate a acestuia nu este bine inteleasa sau nu este suficient de bine protejata de anturaj 

Art. 78. - Un medic chemat sa ingrijeasca un minor (sau un major fara discemamant) trebuie sa incerce sa previna pe apartinatorii sau reprezentantii legali ai acestuia, pentru a le obtine consimtamantul. In caz de urgenta, pot fi acordate ingrijirile necesare, fara acord. 

Sectiunea C. Eliberarea de documente 
Art. 79. - Orice act medical va oglindi realitatea obiectiva. 

Art. 80. - Este interzisa eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenta sau rapoarte tendentioase. 

Art. 81. - Medicul poate emite certificate, atestate si documente permise de lege, pe baza propriilor sale constatari, pe care le va semna sub o forma usor de identificat, datandu-le totodata. 

CAPITOLUL IV - INDATORIRI FATA DE PUBLIC 
Art. 82. - Medicul chemat intr-o familie ori colectivitate, trebuie sa se ingrijeasca de respectarea regulilor de igiena si de profilaxie. El va semnala bolnavului si anturajului acestuia, responsabilitatea ce le revine acestora fata de ei insisi, dar si fata de zona invecinata. 

Art. 83. - Medicul are obligatia morala de a aduce la cunostinta publica orice situatie de care afla si care influenteaza in rau starea de sanatate a colectivitatii. 

Art. 84. - Medicii, in functie de specialitate, au obligatia sa participe la seviciul de garda de zi si de noapte, cu exceptia unor derogari pentru varsta, sau stare de sanatate, date de catre Consiliul teritorial al Colegiului. 

Art. 85. - Medicul are datoria de a ajuta orice actiune intreprinsa de catre autoritatile competente, in scopul protectiei sanatatii. 


CAPITOLUL V - CONFRATERNITATEA, CONSULTUL MEDICAL, REGULI DE COMPORT ARE CU ALTI PROFESIONISTI DIN SFERA SANITARA, OBLIGATII FATA DE COLEGIU 
Sectiunea A. Confraternitatea 
Art. 86. - Medicul va trebui sa-si trateze confratii asa cum ar dori el fnsusi safie tratat de ei. In baza spiritului de corp, medicii isi datoreaza asistenta morala. Daca un medic are neintelegeri cu un confrate, mai intai trebuie sa prevaleze concilierea, la nevoie prin Presedintele Consiliului Teritorial al Colegiului. Calomnierea unui confrate, sau raspandirea de comentarii ce ar putea sa prejudicieze reputatia profesionala sunt condamnabile. Este de dorit ca medicii sa ia apararea unui confrate atacat pe nedrept. 

Art. 87 . - Este reprobabila racolarea clientelei unui confrate, precum si tentativa in acest sens. 

Art. 88. - In propriul sau cabinet, medicul poate primi orice bolnav . Daca bolnavul primit are un alt medic curant, cu acordul bolnavului, se va incerca intrarea in contact cu medicul curant, in vederea unui schimb de informatii, in interesul bolnavului. 

Art. 89. - Un medic poate fi inlocuit de un confrate inscris in Registrul Colegiului, cu informarea prealabila a Consiliului teritorial colegial asupra perioadei de inlocuire si a identitatii inlocuitorului. Inlocuitorul se va retrage automat odata cu expirarea datei terminus de inlocuire. 

Art. 90. - Este nedorita scaderea onorariului, in scopul concurentei neloiale. Se poate insa recurge la ingrijiri gratuite. 

Sectiunea B. Consultul medical 
Art. 91. - Ori de cate ori medicul considera necesar sa ceara parerea unui coleg pentru elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic, sau a indicatiei unei interventii, va propune, de acord cu bolnavul sau apartinatorii lui si tinand cont de preferintele acestuia, un consult cu alti confrati. 

Art. 92. - Consultul este organizat de medicul curant si este recomandabil sa decurga in felul urmator: medicii chemati in consult examineaza bolnavul in prezenta celorlalti. Apoi, medicii se retrag pentru a discuta cazul. Dupa ce au cazut de acord, cel mai in varsta dintre ei, sau medicul curant, comunica bolnavului sau apartinatorului rezultatul consultului. Daca exista divergente de pareri, se va proceda, dupa caz, la completarea examinarilor, internarea in spital, largirea consultului prin invitarea a altor specialisti etc. 

Art. 93. - In consultul medical, se va pastra o atmosfera de stima si respect reciproc, nu seva manifesta superioritatea fata de medicul curant. Discutarea greselilor observatiile critice nu se vor face in fata bolnavului sau altor persoane straine, chiar daca este vorba de medici subordonati. Greselile mai grave vor fi anuntate, dupa caz, superiorilor. 

Art. 94. - In general, este de dorit ca medicul sa-si ajute colegii si subordonatii cu sfaturi, explicatii, observatii, impartasirea cunostintelor si a experientei proprii, cu conditia sa nu-i jigneasca. 

Art. 95. - Constituie o incalcare a regulilor etice, blamarea si defaimarea colegilor (critica pregatirii sau activitatii lor medicale) in fata bolnavilor, apartinatorilor, a personalului sanitar, etc., cat si orice expresie sau act capabil sa zdruncine increderea in medicul curant si autoritatea acestuia. 

Art. 96. - Un medic chemat in consult nu trebuie sa revada bolnavul din propria sa initiativa, fara aprobarea medicului curant. 

Art. 97 . - Un medic care a acceptat sa fie consultat, nu poate prelungi ingrijirile, cu exceptia unei cereri exprese a bolnavului. 

Art. 98. - In cazul colaborarii mai multor medici pentru examinarea sau tratamentul aceluiasi bolnav, fiecare practician isi asuma responsabilitatea personala. 

Art. 99 - Daca in urma unui consult, avizul celor chemati difera fundamental de cel al medicului curant, bolnavul trebuie informat. Medicul curant este liber sa se retraga, daca parerea medicilor chemati prevaleaza in vederile bolnavului sau ale anturajului acestuia. 

Art. 100. - Medicul solicitat de bolnavul altui coleg, trebuie sa respecte urmatoarele reguli: 

a) in cazul in care bolnavul renunta la serviciile primului sau medic, poate sa-l asiste din toate punctele de vedere; 

b)daca bolnavul a dorit un simplu sfat, fara sa doreasca schimbarea medicului sau curant, i se va propune un consult in comun; daca bolnavul refuza, i se poate da sfatul solicitat, iar in caz de urgenta si ingrijirile de rigoare; cu acordul bolnavului, medicul curant va fi informat; 

c) daca medicul curant este absent din localitate, medicul solicitat poate acorda ingrijirile necesare, urmand sa dea medicului curant toate informatiile de rigoare, in acord cu bolnavul ingrijirile trebuind sa inceteze odata cu reintoarcerea medicului curant. 

Art. 101. - Medicul curant trebuie sa propuna un consult de indata ce situatia o impune si trebuie sa accepte acest lucru, daca propunerea vine din partea bolnavului sau a anturajului acestuia, avand obligzltia organizarii modalitatii de consult. In cazul in care medicul curant nu este de acord, se poate retrage fara explicatii. In urma consultului se va redacta un document semnat de participanti. Daca documentul nu este redactat, se considera ca participantii la consult sustin punctul de vedere al medicului curant. 

Sectiunea C. Raporturi cu alti profesionisti sanitari 
Art. 102. - In interesul bolnavilor, medicii vor avea raporturi bune cu celelalte profesii din sanatate. 

Sectiunea D. Obligatii fata de Colegiu 
Art. 103. - Orice membru al Colegiului trebuie sa sustina Organizatia din toate punctele de vedere. Sustragerea de la vreuna din obligatii este susceptibila de sanctiune disciplinara. 

Art. 104. - Declaratiile nereale facute in fata unui reprezentant al conducerii colegiale, sau in situatii speciale, in fata unor structuri specializate ale Colegiului, sunt pasibile de sanctiune disciplinara. 

CAPITOLUL VI - REGULI SPECIALE PENTRU ANUMITE MODURI DE EXERCIT ARE SAU SITUATII PARTICULARE 
Sectiunea A. Chirurgie 
Art. 105. - Chirurgul poate refuza orice decizie operatorie a carei indicatie nu i se pare suficient justificata. 

Art. 106. - Chirurgul poarta raspunderea pentru ajutoarele pe care si le-a ales. 

Art. 107. - Medicul anestezist va primi de la chirurg toate informatiile necesare asumarii raspunderii misiunii sale. El poarta raspunderea atat a ajutoarelor pe care si le-a ales, cat si a intregii perioade cat bolnavul ii este incredintat. 

Art. 108. - Chirurgul trebuie sa colaboreze pe baza increderii reciproce, cu medicul curant, in interesul bolnavului. 

Art. 109. - Sterilizarea umana prin orice mijloace trebuie considerata cu maxima responsabilitate, dupa ce a fost luata in considerare impreuna cu bolnavul si informat partenerul de viata al acestuia, a carei eventuala opozitie nu poate prevala asupra deciziei bolnavului. 

Sectiunea B. Despre transplant de tesuturi si organe 
Art. 110. - Prelevarea de tesuturi si organe "ex vivo" in vederea efectuarii unui transplant, nu se poate executa decat dupa consimtamantul bolnavului, in cunostinta de cauza. 

Art. 111. - Prelevarea de tesuturi si organe "post-mortem" trebuie sa tina seama de: 

a) regulile admise in prezent pentru constatarea mortii; 

b) opozitia exprimata in timpul vietii este de netrecut; 

c) acordul apartinatorilor , daca nu exista nici o indicatie lasata de raposat si numai pentru fragmentele explicit aprobate pentru prelevare. 

Sectiunea C. Particularitati ale activitatii expertului medico - legal 
Art. 112. - Medicul legist este in slujba statului, prjn mijloace stiintifice, adevarul obiectiv, in interesul general, si al justitiei, motiv pentru care tine seama de deontologia medicala generala, precum si de principiile etico-juridice. 

Art. 113. - Medicul legist nu va formula opinii asupra incadrarii juridice si va tine seama ca adevarul judiciar nu se va suprapune totdeauna peste adevarul obiectiv stiintific. 

Art. 114. - Medicul legist va tine seama de regula competentei oficiale, precum si de limitele competentei personale. 

Art. 115. - Observatiile facute de catre medic trebuie consemnate intr-un raport, luandu-se imediat masuri in vederea asigurarii mijloacelor de verificare, pentru a preveni omisiuni rezultate din degradarea elementului de observatie, imprejurare ce ar putea fi asimilata culpei profesionale. 

Art. 116. - Medicul nu trebuie sa-si limiteze activitatea doar la obiectivele din ordonanta, ci trebuie sa rezolve toate problemele cazului, tinand seama ca incertitudinile il obliga la prezentarea lor explicita iar concluziile univoce necesita o fundamentare solida, ce impune excluderea factorilor de eroare. El trebuie sa ateste, sub semnatura ca si-a indeplinit personal misiunea sa. 

Art. 117 . - Medicul legist poate fi recuzat ca expert, dupa cum este preferabil sa se auto-recuze, daca exista motive intemeiate, cum ar fi atuncicand considera ca Intrebarile care ii sunt puse sunt straine stiintei medicale, cunostintelor sau posibilitatilor sale, sau care contravin dispozitiilor prezentului Cod. 

Art. 118. - Expertul medico-legal nu trebuie sa accepte o misiune de expertiza in care sunt in joc propriile sale interese, al unuia din pacientii sai, ale rudelor, ale prietenilor sau ale unui grup care face in mod obisnuit apel la serviciile sale. 

Art. 119. - Este preferabil ca, inainte de a proceda la activitatea de expertiza, medicul legist sa informeze asupra misiunii sale pe cel pe care-l examineaza si asupra cadrului juridic in care avizul sau este cerut. 

Art. 120. - Secretul medical din activitatea de expertiza judiciara are caracteristicile generale ale acestuia, plus aspectele ce tin de intrebarile formulate de catre magistrati, la care va raspunde doar in conformitate cu constiinta sa, fara imixtiunea nici unui factor exterior acesteia. 

Art. 121. - In activitatea sa, medicul legist trebuie sa se comporte in asa fel incat sa nu genereze teama printre colegii sai, respectand insa toate normele de expert obiectiv . 

Art. 122. - Este preferabil ca expertul medico-legal sa nu fie inregimentat politic. 

Art. 123. - Nici o priza de sange sau alte probe biologice nu pot fi luate impotriva vointei persoanei examinate. 

Art. 124. - Medicul care practica autopsia va actiona cu tact si discretie. El va lua masurile necesare pentru ca, dupa autopsie, corpul sa fie prezentat, in masura posibilului, de o maniera care sa respecte sentimentele celor apropiati. 

Art. 125. - Medicul anatomo-patolog este obligat a intrerupe autopsia, cand constata ca decesul este, sau poate fi pus in legatura cu o cauza in care legea impune autopsia medico-legala. 

Art. 126. - Medicul anatomo-patolog poate colabora - daca este solicitat, la prelevarea de organe si tesuturi umane in conformitate cu legislatia in vigoare privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane. 

Sectiunea D. Probleme ale experimentarii pe om 
Art. 127 . - Se interzice provocarea de imbolnaviri artificiale unor oameni sanatosi, din ratiuni experimentale. 

Art. 128. - Impunerea cu forta, sau prin inducere in eroare, a experimentului pe orn constituie o grava incalcare a principiilor eticii medicale. In toate cazurile de cercetari clinice, pentru verificare pe orn a eficacitatii unor metode de diagnostic sau de tratament, se va respecta riguros conditia consimtamantului liber si deliberat al subiectului. 

Art. 129. - Experimentul clinic (cercetarea fara scop terapeutic ) este admisibil din punct de vedere etic daca nu comporta nici un risc serios previzibil. Cercetatorii care conduc experimentul clinic sunt obligati sa-l intrerupa daca apare pericolul vatamarii sanatatii subiectului, sau cand acesta cere sistarea experimentului. 

Art. 130. - Experimentele terapeutice (cercetarile facute in scop terapeutic) constituie aplicarea pentru prima data la orn a unor procedee medicale sau chirurgicale si se vor face exclusiv in scop curativ . 

Art. 131. - In cazul acesta, se va alege un caz clinic in care sa existe o proportionalitate justa in favoarea bolnavului, intre riscurile procedeului nou si gravitatea cazului, pericolele posibile ale procedeului nou sa nu intreaca in gravitate evolutia probabila a bolii de baza sau a tratamentelor cunoscute si aplicate pana in prezent. 

Art. 132. - Experimentarea umana trebuie sa respecte un numar de reguli: 

a) sa fie precedata de o serioasa experimentare pe animal; 

b) subiectul sa accepte voluntar, sa fie major, in stare de libertate si perfect informat despre riscuri; 

c) in cazul unor maladii incurabile la subiecti in stadiul terminal, remediul nu trebuie sa provoace suferinte suplimentare si sa existe sanse rezonabile de a fi util; 

d) nu pot fi experimentate remedii care ar altera psihicul sau constiinta morala. 

Sectiunea E. Reguli specifice medicinei de control 
Art. 133. - Medicul insarcinat cu misiune de control, trebuie sa faca cunoscut acest fapt persoanei examinate, care nu si-a exprimat optiunea pentru el. In cursul examinarii medicul trebuie sa fie circumspect in afirmatii, limitandu-se la strictul necesar examinarii. Medicul va fi obiectiv in concluzii, nelasandu-se antrenat sub nici o forma in dirijismul medical. El nu va interveni in planul terapeutic, dar poate discuta cu medicul curant probleme legate de terapeutica aplicata. In cazul unor dificultati de intelegere, se poate recurge la autoritatea Presedintelui Consiliului Teritorial al Colegiului, rara a diminua increderea bolnavului in medicul sau curant. 

Art. 134. - Medicul controlor are obligatia, fata de organizatia care il foloseste, doar a concluziilor, nu si a ratiunilor de ordin profesional care au condus la acestea, intrucat pot perturba secretul profesional. Medicul va fi deosebit de atent la pastrarea independentei profesionale, concluziile tinand doar de constiinta sa. 

Art. 135. - Medicul controlor se va recuza singur in cazul in care i s-ar cere sa examineze pe unul din propriii sai bolnavi. 

Art. 136 - Daca medicina de control este practicata de maniera obisnuita, ea trebuie reglementata printr-un contract scris vizat de catre Consiliul teritorial al Colegiului. 

Sectiunea F. Particularitati ale exercitiului specialitatii de psihiatrie 
Art. 137 . - Diagnosticul unei tulburari psihice va fi pus de psihiatri in conformitate cu Clasificarea Intemationala a Maladiilor-OMS-(CIM-10) si in acord cu standardele medicale acceptate international (Dictionarul American de Statistica Medicala - DSM-IV etc.). Dezacordul unei persoane fata de opiniile politice sau religioase majoritare, sau fata de valorile morale si culturale ale societatii, nu reprezinta criterii de diagnostic pentru o boala psihica. 

Art. 138. - Psihiatrul nu trebuie sa accepte sa consulte o persoana, cu sau fara tulburari psihice, daca aceasta nu este informata despre calitatea sa de psihiatru si de scopul profesional al vizitei sale si nu trebuie sa accepte sa consulte o persoana, cu sau fara tulburari psihice, in locuri care nu asigura prestarea actului medical respectiv (mijloace de transport in comun, restaurant etc.) 

Art. 139. - Psihiatrii trebuie sa informeze persoanele cu tulburari psihice, pe membrii familiei (sau, in lipsa acestora, persoanele apropiate ori desemnate legal) despre procedurile terapeutice, masurile de reabilitare si despre alternativele posibile). 

Art. 140. - Psihiatrii, ca de altfel toti membrii societatii, trebuie sa inteleaga si sa accepte ca persoanele cu tulburari psihice au aceleasi drepturi si libertati fundamentale ca toti ceilalti membri ai societatii in care traiesc. 

Art. 141. - Psihiatrii, alaturi de ceilalti membri ai societatii, trebuie sa participe activ la protejarea persoanelor cu tulburari psihice impotriva exploatarii, abuzurilor fizice sau de alt gen si impotriva tratamentului degradant. 

Art. 142. - Psihiatrii trebuie sa refuze cooperarea cu un pacient sau cu o terta persoana care solicita o actiune contrara cunostintelor stiintifice sau principiilor etice. 

Art. 143. - Psihiatrii nu trebuie sa acorde tratament psihiatric si nici sa utilize profesia ca sursa de profit fata de o persoana la care s-a stabilit absenta unei tulburari psihice. 

Art. 144. - Psihiatrii nu trebuie sa foloseasca informatiile furnizate de pacient si nici ascendentul pe care il confera pozitia lor psihoterapeutica, in scopul influentarii deciziilor pe care pacientul le ia in afara sferei de obiective ale terapiei. 

Art. 145. - Psihiatrii nu trebuie niciodata sa-si foloseasca posibilitatile profesionale pentru a viola drepturile omului sau demnitatea unei persoane cu sau fara tulburari psihice, indiferent de prejudecatile, dorintele, sentimentele si credintele personale. 

Art. 146.- Psihiatrii trebuie sa-si pastreze independenta deciziilor profesionale fata de autoritatea de stat, de interesele politice, economice sau de alt gen, in luarea unei decizii fata de o persoana cu tulburari psihice sau fata de o persoana la care s-a stabilit absenta unei tulburari psihice si care ar putea viola demnitatea sau drepturile omului. 

Art. 147.- Psihiatrii trebuie sa asigure toate masurile pentru a pastra demnitatea si anonimatul persoanelor cu tulburari psihice, fiind interzis accesul unor terte persoane ( cu exceptia celor abilitate prin lege) la documentele medicale, cat si formularea in public si publicatii, de concluzii de specialitate cu nominalizarea persoanelor cu tulburari psihice. Confidentialitatea informatiilor se pastreaza si dupa decesul pacientilor . 

Art. 148. - Psihiatrii trebuie sa stabileasca interventiile terapeutice care sunt cel mai putin restrictive pentru libertatea persoanelor cu tulburari psihice. Tratamentul voluntar trebuie incurajat cand este posibil si pe cat este posibil, in comunitatea in care traieste persoana cu o tulburare psihica. In absenta oricaror mijloace de a acorda tratamentul potrivit (tratamentul care se impune ca o necesitate ), o persoana cu tulburari psihice poate fi intemata intr-un spital de psihiatrie fara consimtamantul sau si se pot lua masuri obligatorii de tratament numai cand, din cauza tulburarii sale psihice, reprezinta un pericol grav si iminent pentru el insusi sau/si pentru alte persoane, sau pune in pericol importante valori materiale sau culturale private sau publice. Masurile de tratament obligatoriu se pot lua si in ambulatoriu. 

Art. 149.- Sterilizarea prin orice mijloace nu trebuie niciodata aplicata ca mijloc de tratament al unei tulburari psihice. 

Art. 150. - In cadrul procesului de cercetare, participarea persoanelor cu tulburari psihice se face atat cu consimtamantul lor cat si cu consimtamantul familiei (ori, in lipsa familiei, a reprezentantilor lor legali). Informatiile confidentiale pot fi folosite pentru cercetare si publicate numai in conditiile pastrarii anonimatului pacientilor participanti la programul de cercetare (cu exceptia cazurilor cand este mentionat in scris acordul pacientilor si al familiei sau al reprezentantilor sai legali). Pacientii spitalizati rara consimtamantul lor nu pot fi folositi ca subiecti de cercetare. 

Sectiunea H. Exercitiul medicinii salariale 
Art. 151. - Medicul care este legat in exercitiul sau profesional printr-un contract cu o administratie, o colectivitate sau orice alt organism public sau privat, isi asuma toate obligatiile sale profesionale si morale, in mod particular secretul profesional si independenta deciziilor sale. In nici o ocazie si sub nici un motiv , medicul nu trebuie sa accepte limitarea independentei sale profesionale. 

Art. 152. - Medicul nu trebuie sa accepte remunerarea bazata pe norme de productivitate sau de randament orar, ceea ce ar avea ca rezultat, limitarea independentei lui. Daca o asemenea dispozitie ar fi data, Consiliul Colegiului trebuie incunostiintat. 

Art. 153. - Existenta contractului sau conventiei scrise este obligatorie. Proiectul contractului trebuie adus la cunostinta Consiliului teritorial al Colegiului, care poate face observatii in termen de o luna. Orice modificare a contractului sau conventiei, trebuie adusa la cunostinta Consiliului teritorial al Colegiului, care va verifica daca noua forma este compatibila cu prezentul Cod sau cu contractele cadru, agreate de catre Consiliul National al Colegiului. 

Art. 154. - Este contrara normelor morale, actiunea medicului care profeseaza sub contract public sau privat, de a se folosi de situatia sa pentru a-si creste clientela personala. 

Sectiunea I. Exercitiul medicinii private 
Art. 155. - Nu este admis ca un medic sa aiba doua cabinete particulare, decat in mod exceptional si numai cu avizul Consiliului teritorial al Colegiului, care il va acorda doar daca un interes imperios al bolnavilor ar cere aceasta situatie. A vizul nu se da pe o perioada nedeterminata, ci doar pe un an, putand fi revocata oricand, daca se instaleaza un alt medic de aceeasi specialitate. 

Art. 156. - Este interzisa practicarea itineranta a profesiei. 

Art. 157. - Este admisa folosirea ca salariat sau colaborator a altui confrate sau a unui student in medicina, in baza unor contracte tip de munca sau colaborare cu avizul favorabil al Consiliului teritorial al Colegiului. Dispozitia de mai sus nu include stagiile de formare a studentilor in medicina. 

Art. 158. - Este interzis unui medic sa-si incredinteze propriul cabinet unui coleg pentru a fi administrat. 

Art. 159. - Este nerecomandabila instalarea unui cabinet in cladirea in care exista deja unul cu aceeasi specialitate, fara acordul celui care are intaietatea de instalare si fara acordul explicit al Consiliului Colegiului. 

Art. 160. - Onorariile trebuie fixate cu tact si moderatie, tinand seama de toate circumstantele posibile. Achitarea onorariilor se poate face fie direct de catre bolnav fie de catre un organism abilitat. Medicul nu are dreptul sa refuze explicatii in legatura cu nota de onorariu. In cazul colaborarii intre mai multi practicieni la acelasi bolnav , notele de onorariu vor fi personale si distincte. 

Art. 161. - Concurenta neloiala este blamabila si trebuie sa faca obiectul unel documentatii aparte, ce va fi data publicitatii. 

Art. 162. - In cabinetele de grup, exercitiul profesiei ramane personal, pentru a se putea asigura, pe de o parte independenta profesionala, iar pe de alta parte raspunderea individuala completa. Libertatea de optiune pentru un anumit medic, trebuie asigurata si respectata. 

Art. 163. - Orice fel de asociere intre medici, trebuie sa faca obiectul unui contract scris, ce trebuie sa respecte independenta profesionala a fiecaruia. Actul trebuie obligatoriu comunicat Consiliului teritorial al Colegiului, pentru ca acesta sa-si dea avizul din toate punctele de vedere. 

CAPITOLUL VII - DISPOZITII DIVERSE 
Art. 164. - In situatia unei actiuni disciplinare impotriva sa, medicul trebuie sa fie sincer in toate declaratii1e pe care le face. Invocarea secretului profesional nu trebuie sa impiedice instruirea disciplinara in curs. Declaratiile inexacte facute deliberat vor fi considerate drept abateri grave impotriva reputatiei Colegiului. 

Art. 165. - Odata cu inscrierea numelui sau in Registrul Colegiului, medicul trebuie sa declare pe onoarea sa, ca are cunostinta de continutul prezentului document si sa se angajeze sub semnatura ca il va respecta in totalitate. 

Art. 166. - Orice medic carc inccteaza excrcitiul profesiei, are obligatia de a aduce acest fapt la cunostinta Colegiului. 

Art. 167 . - Orice decizie luata de catre vrcuna din structuri1e de conducere ale Colegiului prin aplicarca prezentului COD, trebuie motivata. Deciziile luate de catre Consiliile teritoriale, pot fi reformate de catre Consiliul National, fie din oficiu, fie ca urmarc a cererii facute de catre cel interesat, in termen de doua zile de la comunicarca primei decizii. 

Art. 168. - Prezentul cod are 2 anexe carc fac partc integranta din el. 

Prezentul Cod de Deontologie Medicala a fost adoptat de catre Adunarea Gcnerala a Colegiului Medicilor din Romania in sedinta din data de 6.06.1997 si modificat in sedintele Adunarii Generale din data de 21.11.1997, respectiv 21.04.1999. 

BUCURESTI 21.04.1999 



Anexa 1 
PRECIZARI CU PRIVIRE LA INFORMARE, PUBLICITATE, RECLAMA 
Art. 1. - Reputatia medicului trebuie sa se sprijine doar pe competenta si demnitate, fara contributia reclamei. 

Art. 2. - In anunturi, pe retete, pe firma sau in anuarele profesionale, singurele mentiuni care pot figura sunt urmatoarele: 

a) nume complet, adresa, numar de telefon, ore de consult; 

b) calificare recunoscuta de catre Colegiu; 

c) situatia sa in relatia cu Asigurarile Sociale de Sanatate; 

d) titluri si functii recunoscute de catre Colegiu; 

e) distinctii onorifice acordate de stat. 

Art. 3. - Firma cabinetului trebuie pusa doar pe usa cabinetului si la intrarea in cladire. Dimensiuni firmei, aspectul si continutul vor respecta dimensiunile standard stabilite de catre Consiliul National al Colegiului Medicilor din Romania. Eventualele indicatoare sunt admise in situatia unui amplasament al cabinetului dificil de gasit. 

Art. 4. - Este interzisa editarea de brosuri publicitare in legatura cu activitatea sa profesionala. 

Art. 5. - Se recomanda ca participarea medicului la activitatea presei sa se faca cu discretie si prudenta, pentru ca medicul sa nu cada victima tendintelor gazetarilor in publicarea de elemente de senzatie, sau la citarea trunchiata ori scoasa din context a declaratiilor facute de catre profesionist. 



Anexa 2 
INFORMATICA MEDICALA 
Art. 1. - Pentru a respecta normele de deontologie medicala in domeniul informaticii medicale, toate activitatile si proiectele din acest domeniu trebuie sa fie coordonate de medici. 

Art. 2. - Medicul nu poate transfera responsabilitatea deciziei medicale sistemului informatic, indiferent de performantele acestuia (sistem expert). 

Art. 3. - Medicul nu poate folosi sisteme de evidenta informatizata daca acesta nu asigura respectarea secretului medical simultan cu asigurarea accesului facilitat pentru situatiile de urgenta. 

Art. 4. - Programele informatice care se aplica in asistenta medicala trebuie sa aiba specificata marja de eroare pe care medicul utilizator trebuie sa o cunoasca si sa o ia in consideratie in deciziile sale. 


Vizualizari: 537