Încheierea căsătoriei

Acest termen prezintă două sensuri:
- Actul juridic încheiat de cei care vor să se căsătorească (şă-şi unească destinele pentru a-şi clădi propria familie).
- Situaţia juridică a celor căsătoriţi.

Căsătoria o putem defini astfel: Uniunea liber consimţită între bărbat şi femeie încheiate potrivit dispoziţiilor legale de a întemeia o familie.

Condiţii de fond 

Condiţii pozitive: trebuie dovedite de viitorii soţi la încheierea căsătoriei. Clasificarea se face după cum urmează:

- Privitoare la aptitudinea fizică: diferenţa de sex dovedită cu certificatul de naştere, vârsta matrimonială-minim 18 ani la băieţi, iar la femei de 15-16 ani cu dispensă de la Autoritatea Tutelară, nu există o limită maximă; soţii trebuie să-şi dovedească reciproc sănătatea fizică cu analize medicale amănuţie, efectuate de un medic specialist.
- Conditii pentru o căsătorie liber consimţită. Consimţământul este răspunsul afirmativ- DA, în formă autentică şi solemnă în faţa ofiterului de stare civilă. Consimţământul poate fi afectat de vicii ca: eroarea, dolul sau viclenia, violenţa fizică sau morală. Consimţământul trebuie să fie actual, personal şi simultan.
- Atitudinea morală. Comunicarea reciprocă a stării sănătăţii prin certificate medicale prenupţiale. Scopul urmărit este ca viitorii soţi să conştientizeze existenţa unor boli care ar prezenta riscuri pentru viitoarea familie, care ar transmite ereditar anumite afecţiuni viitorului făt (copil).

Pentru încheierea căsătoriei în mod valabil este necesară lipsa impedimentelor (condiţii negative) ce pot fi invocate de către soţ pe calea opoziţiei la căsătorie.

1. Existenţa unei căsătorii nedesfăcute - Bigamia, care este încriminată în codul penal.

2. Rudenia-Incest, care, de asemenea, este încriminată de codul penal.

Este interzisă căsătoria pe linie directă indiferent de gradul de rudenie; pe linie colaterală până la gradul IV inclusiv, între frate-soră, nepot-mătuşă, văr-vară, etc.

Nu prezintă importanţă dacă este vorba de persoane din căsătorie sau din afara căsătoriei sau dacă este vorba de adopţie.

3. Adopţia este interzisă în următoarele situaţii:

- între adoptator şi ascendenţii lui şi adoptat şi descendenţii lui,
- între copiii adoptatorului şi adoptat şi copiii acestuia,
- între adopataţii de aceeaşi persoană. Impedimentul se numeşte rudenie civilă.

4. Căsătoria este interzisă între tutore şi copilul minor aflat sub tutela sa.

5. Alienaţia şi debilitatea mintală. Impedimentul se extinde şi la persoana lipsită vremelnic de facultăţile mintale cât timp aceasta stare există.

Condiţii de formă - formalităţile premergătoare care au ca scop împiedicarea încheierii căsătoriei în cazul unor impedimente.

Declaraţia de căsătorie ce se face în scris la oficiul stării civile.

Orice persoană interesată poate face opoziţie la încheierea căsătoriei în termen de 8 zile de la depunerea declaraţiei conform Legii nr.119/1996 privind actele de stare civilă.

Procedura de încheiere se face într-o anumită localitate, într-un anumit loc, în faţa delegatului de stare civilă, în prezenţa martorilor, toate aceste elemente asigurând solemnitatea căsătoriei.

Momentul încheierii căsătoriei are loc în timpul exprimării consimţâmântului.

Efectele căsătoriei

Căsătoria naşte relaţii personale, relaţii patrimoniale şi relaţii cu privire la capacitatea de exerciţiu între soţi.

Relaţiile personale

Relaţiile personale sunt la fel de importante ca şi cele patrimoniale reprezentând un element de armonie şi progres în familie.

Obligaţiile morale constau în prietenie şi afecţiune, dublate de drepturi şi îndatoriri cuprinse în normele de drept ce protejează totodată şi drepturile soţiilor faţa de terţi.

Între soţi există egaliatate deplină, chiar şi în prezenţa exercitării drepturilor părinteşti. Neînţelegerile dintre soţi nu au încă o reglementare legală şi nu duc la desfacerea căsătoriei decât dacă intervine un anumit organ care să se pronunţe asupra desfacerii căsătoriei.

Obligaţiile personale sunt:

1.
 Obligaţia de sprijin moral reciproc care constă în acordarea de îngrijiri cerute de infirmitate, starea de sănătate sau vârstă.

2. Obligaţia de fidelitate care nu este prevăzută expres şi adulterul apare ca faptă încriminată de Codul penal.

3. Obligaţia de a locui împreună, trebuie spus că este acceptată situaţia în care se domiciliază separat numai pentru motive temeinice-nici una dintre locuinţele acestora nu asigură condiţii pentru a locui împreună.

4. Îndatoririle conjugale ce constau în coabitarea afectivă şi promovarea unor interese comune izvorâte din satisfacerea nevoilor individuale ale ambilor soţi.

5. Numele soţilor trebuie păstrat pe toata întinderea căsătoriei, chiar dacă intervine decesul unuia dintre ei.

Relaţiile patrimoniale


Dreptul familiei reglementează relaţiile juridice dintre soţi, cât şi între soţi şi terţi cu privire la bunuri. Toate aceste norme se numesc regimuri de tip juridic matrimonial.

În ţara noastă soţii au două categorii fundamentale de bunuri:

- bunuri proprii fiecăruia dintre soţi
- bunuri comune ambilor soţi

Principiul de bază al regimului juridic matrimonial este că bunurile obţinute de către oricare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. 

Fac excepţie bunurile prevăzute expres de lege, cum ar fi darurile de nuntă, bunurile dobândite printr-o succesiune, donaţie.

Principiul egalităţii între soţi nu determină însă partajul bunurilor în mod egal ca urmare a desfacerii căsătoriei ci se va determina partea fiecăruia în raport de contribuţia personală la dobândirea bunurilor la conservarea lor, precum şi contribuţia la creşterea şi educarea copiilor şi munca în gospodărie. Dar, acest aspect este tratat în mod special la secţiunea divorţ.

Regimul comunităţii de bunuri are caracter legal şi obligatoriu, în România nefiind admis principiul conveţiilor matrimoniale, acestea fiind nule de drept.

Proprietatea soţilor are caracter devălmaş pe cote părţi. Patrimoniul soţilor este reliefat în secţiunea Patrimoniul.

Neînţelegerile dintre soţi în privinţa relaţiilor patrimoniale şi personale se soluţionează de comun acord sau se apelează la instanţele de judecată.

- Soţii sunt datori să contribuie la cheltuielile căsătoriei în raport de mijloacele de care dispun. 
- Soţii sunt obligaţi să-şi acorde sprijin material prin suportarea în comun a cheltuielilor căsătoriei.


Vizualizari: 394