INTRODUCERE

Criminalitatea în mediul de afaceri a cunoscut o creştere alarmantă, cel mai des întâlnit fenomen economic îl reprezintă corupţia. Corupţia semnifică folosirea abuzivă, în avantaj propriu a puterii. După natura puterii exercitate de făptuitor se distinge între corupţia politică şi corupţia economică.
Din punct de vedere juridic, printre cele mai multe sisteme penale corupţia este un concept prioritar normativ şi desemnează încălcarea normelor morale şi legale care guvernează exercitarea unei funcţii publice .
Pentru asigurarea mijloacelor necesare contracarării corupţiei pe plan legislativ au fost instituite în România, numeroase măsuri. Măsurile adoptate în plan legislativ oferă mijloacelor administrative dar şi penale care pot să fie utilizate eficient în prevenirea şi combaterea corupţiei. În acest sens o importanţă deosebită, au reglementările prevăzute de Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie .
O elaborare complexă privind fenomenul criminalităţi faptelor de corupţie, prevăzute de legea penală declarate infracţiuni.
Având în vedere tendinţele moderne ale societăţi trebuie să luăm în considerare şi să discutăm despre accerbitatea care a căpătat-o fenomenul de corupţie în sens larg.
Având în vedere integrarea României în UE, trebuie să semnalăm observaţiile făcute de comisari europeni şi instituţile de monitorizare cu privire la actele de corupţie care sunt săvărşite într-un stat de drept care aspiră la performanţe şi recunoaşterea indicatorilor economici, politici şi sociali. 
Evident că data de 1 ianuarie 2007, dată de la care statul nostru a căpătat statutul de membru deplin al marii familii euopene, pe lângă avantajele de care toţi ne vom bucura trebuie să spunem că avem obligaţia şi moralitatea de a ne rezolva propriile probleme care au periclitat imaginea noastră în afara graniţelor, dar şi „faima” nemeritată în lumea afacerilor, de una dintre cele mai corupte ţări din Europa.
Corupţia este prezentă şi „prevăzută” în toate domeniile vieţii sociale şi politice, după evenimentele din 89, mai mulţi factori inerenţi perioadei de tranziţie din România, au generat un climat favorabil proliferării unor fenomene disfuncţionale în societate, cum au fost criza de autoritate, legislaţia incompletă şi procesul de reformă al structurilor pe segmente ale relaţiilor sociale, aflat în plin proces de transformare, s-a semnalat o creştere alarmantă a faptelor de corupţie-luare de mită, ceea ce constituie un fapt negativ şi îngrijorător.
În perioada postdecembristă, actele de corupţie au împănzit întregul sistem legislativ şi economic având ca efect decapitalizarea regiilor autonome şi societăţilor comerciale cu capital de stat, devalizarea a numeroase bănci de stat şi alte asemenea consecinţe.
Legiuitorul român a încriminat această infracţiune, iar în prezent se duce o politică susţinută pentru a reduce pînă la eliminarea fenomenului de corupţie sub toate aspectele sale.
Prin legea nr. 78/2000 s-a încercat să se acorde o mai mare atenţie fenomenului de corupţie de la toate nivelurile, având în vedere faptul că astfel de fapte au luat o amploare deosebită. O serie de articole din lege privesc în mod direct luarea de mită. Prin art. 8 din lege se extinde situaţia permisă şi la alte domenii, sfere de activitate, iar prin art. 7 alin. 1 şi art. 9 se instituie cauze speciale de majorare a pedepsei, atunci când luarea de mită a fost săvârşită.

Capitolul 1
CONŢINUTUL LEGAL AL INFRACŢIUNII


Legea distinge între patru categorii de infracţiunii de corupţie. În sensul codului penal, luarea de mită face parte din grupul de infracţiuni care aduc atingere unor activităţi de interes public sau altor activităţi reglementate de normă, acestea fiind conisderate infracţiunii de corupţie prorpiu-zise, prevăzute la art. 254-257 cod penal, alături de darea de mită, traficul de influenţă şi primirea de foloase necuvenite. Infracţiunile prevăzute în art. 6`1 şi art 8`2 din Legea nr. 78/2002, precum şi alte infracţiunii prevăzute în legi speciale, ca modalităţi specifice ale infracţiunilor prevăzute la art. 254-257 cod penal, în funcţie de calitatea persoanelor care le, săvârşesc sau faţă de care se săvârşesc ori, în raport cu sectoarele de activitate în care se comit .
În cuprinsul legii sunt prevăzute şi infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie (art.10-13), iar în art. 17 sunt prevăzute infracţiunii care sunt în legătură directă cu infracţiunile de corupţie, fie cu cele asimilate acestora. Aceste ultime infracţiunii sunt fapte încriminate în alte texte din codul penal şi în legi speciale cu dispoziţiunii penale, fapte care sunt comise în strânsă legătură cu infracţiunile de corupţie şi cele asimilate.
Infracţiunea de luare de mită este prevăzută de codul penal român la art. 254 alin.1. Astfel fapta funcţionarului public care direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Alin. 2 defineşte fapta ca un delict, fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar public cu atribuţii de control, în cazul acesta avem de a face cu o formă agravată a infracţiunii de luare de mită, aspect care concurează la sancţionarea celui vinovat cu o pedeapsă mult mai severă.
Prin mituire se înţelege coruperea unui funcţionar în orice fel – în vederea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu ori pentru îndeplinirea acestora, a unor mijloace de influenţare.
De regulă la săvârşirea faptei trebuie să concure obligatoriu cel puţin 2 persoane:
- mituitorul - cel care dă mită
- mituitul – cel care primeşte mita.

Capitolul 2
CONDIŢII PREXISTENTE


Secţiunea I.
Obiectul infracţiunii.


a) Obiectul juridic generic al infracţiunilor din prezentul titlul în constituie relaţiile sociale ce se dezvoltă în legătură cu interesele publice privind prevenirea şi combaterea corupţiei. Prin interes public se înţelege orice situaţie, stare, relaţie activitate de care este legat un interes al unei autorităţi, instituţii publice, al unei persoane juridice de drept public ori al unei persoane juridice de drept privat.
b) Obiectul juridic special este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la normala desfăşurare şi dezvoltare a activităţii de serviciu a unităţilor publice, ori a altor persoane juridice, condiţionate de exercitarea cu probitate profesională, cinste şi corectitudine a funcţionarilor ori a altor categorii de salariaţi, în îndeplinirea îndatoririlor profesionale, asigurându-se astfel încrederea şi prestigiul de care trebuie să se bucure personalul acestora.
c) Obiectul material al infracţiunii. În literatura juridică, luarea de mită este apreciată ca neavând obiect material, având în vedere faptul că activitatea funcţionarului public, funcţionarului din alte organizaţii nu se răsfrânge în mod direct asupra unui bun, lucru sau persoană.
În doctrină există păreri diferite astfel, potrivit unei opinii obiectul material la mitei îl constituie „banii sau alte foloase” date funcţionarului ori primite de el .
Unii autori apreciază că sumele de bani, valorile sau alte foloase reprezintă lucruri dobândite prin săvărşirea infracţiunii, în sensul art. 118 cod penal, aprecind că există obiect material la luarea de mită doar în ipoteza primirii de bani sau alte foloase, în opinia altor autori, în acest caz există obiect material dacă actul pentru a cărui îndeplinire făptuitorul a primit mita, priveşte un lucru . 
În lucrarea Drept Penal Special, autorii consideră că obiectul material al unei infracţiunii este acela asupra căruia se răsfrânge nemijlocit acţiunea făptuitorului prin aceea că îl pune în pericol, îl vatămă, ori în cazul bunurilor date ca mită niciodată făptuitorul nu acţionează asupra unui obiect material. Ar putea exista un obiect material al acţiunii adiacente, aceleia pe care o săvârşeşte funcţionarul ca urmare a luării de mită dar acesta nu este şi obiect material al infracţiunii de luare de mită.
Banii sau foloasele promise, oferite sau date de subiectul activ constituind lucruri date pentru săvârşirea infracţiunii, vor fi supuse confisării speciale.

Secţiunea a II-a. 
Subiecţii infracţiunii 


- În raport cu acţiunile lor, cei doi subiecţi care comit fapta se disting între ei prin aceea că:
a) mituirea constă în darea, oferirea sau promiterea unor foloase făcute funcţionarului de către mituitor pentru a-l determina să-şi încalce îndatoririle de serviciu şi această operaţiune se numeşte dare de mită;
b) mituirea sau corupţia pasivă care constă în primirea, acceptarea nerefuzarea sau pretinderea mitei de către funcţionarul care asfel nu-şi îndeplineşte sau îndeplineşte defectuos o atribuţie de serviciu iar această formă a faptei de mituire se numeşte luare de mită.
1. Subiectul activ la luare de mită, infracţiunea cu subiect activ calificat, poate deţine această calitate orice persoană care îndeplineşte condiţile legale pentru a răspunde penal. 
Articolul 254, face referire expresă la funcţionarul public care exercită un serviciu de interes public. 
Pentru stabilirea calităţii de funcţionar public ne interesează dacă însărcinarea este permanentă sau temporară. Deasemenea nu are importanţă nici titlul însărcinării, nici modalitatea investirii.
Au calitatea de subiect al infracţiunilor de serviciu şi funcţionari neregulat sau nelegal investiţi, adică cei a căror forme de investire sunt în curs de îndeplinire sau nu sunt valabile, fiind făcute cu încălcarea unor prevederi legale, ori de câtre organe sau persoane incompetente cu condiţia de a fi exercitat în mod efectiv o însărcinare în interesul unei unităţi publice. 
Pentru ca o persoană să poată fi considerată funcţionar public nu este necesar să existe un contract de muncă sau o numire în funcţie, fiind suficientă exercitarea în fapt a atribuţiilor funcţiei însă se cere ca unitatea în cauză, prin organul competent să-şi fi exprimat consimţământul cu privire la raportul de muncă. 
Diferenţa dintre calitatea de funcţionar public şi calitatea de funcţionar constă în aceea că funcţionarul public exercită atribuţiile în serviciul unei unităţi din cele prevăzute la art. 145 cod penal (autoritatea publică, instituţie publică, persoană juridică de drept public), iar funcţionarul exercită însărcinarea în serviciul unei persoane juridice de drept privat.
În practica judiciară s-a considerat că şi persoanele aflate în termenul de probă în vederea încadrării definitive au calitatea de funcţionar în sensul prevederilor legii penale.
Rezultând că în această perioadă persoanele respective îndeplinesc sarcinile de servicu ale funcţiei în care urmează a fi angajate, cu toate că nu poate fi vorba de existenţa unui contract de muncă.
În ceea ce priveşte sfera subiecţilor activi ai infracţiunii de luare de mită sunt operante şi prevederile art. 1 din legea nr. 78/2002 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie. Legea enumeră următoarele persoane suscceptibile să răspundă pentru fapte de corupţie:
a) care exercită o funcţie de modul în care au fost investite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;
b) care îndeplinesc permanent sau temporar potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regilor autonome, societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau altor agenţi economici;
c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;
d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute unităţilor prevăzute la litera a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;
e) care indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa cu privire la operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;
f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într- asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;
g) alte persoane fizice, altele decât cele prevăzute la literele a) – f), în condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 2 din Legea nr. 78/2000 arată că persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcţiilor, atribuţiilor legilor şi a normelor de conduită profesională şi să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile ori însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
În practica judiciară s-a ajuns la concluzia că pot comite infracţiunea de luare de mită, cadrul didactic care primeşte o sumă de bani pentru a favoriza un candidat la examen , funcţionarul de la servicul administrativ care primeşte sume de bani pentru a favoriza o persoană la întocmirea listei de locuinţe, ofiţerul de poliţie care primeşte sume de bani pentru a nu face act de cerecetare în legătură cu o infracţiune descoperită, expertul însărcinat de instanţă, care primeşte un folos cu scopul de a întocmi un raport favorabil uneia din părţi. Astfel toate cazurile enumerate, principali actori au calitatea de subiecţi acivi ai infracţiunii de luare de mită. 
Legiuitorul prin aceiaşi lege prevede posibilitatea săvârşirii faptelor de corupţie – art.3, şi de persoanele care deţin o funcţie de conducere, de la directori inclusiv, în cadrul regilor autonome, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, societăţilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, instituţiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii Naţionale a României, băncilor la care statul este acţionar majoritar.
De menţionat sunt controversele care au avut loc în practica judiciară şi în doctrina penală cu trimitere la activitatea avocatului, dacă acesta poate fi asimilat sintagmei de alt salariat sau chiar funcţionar, şi dacă ele poate fi subiect al infracţiunii de luare de mită. 
Astfel, plenul fostului Tribunal suprem prin decizia nr. 15/1975 a hotărât că avocaţi angajaţi să acorde asistenţă juridică intră în categoria de „alţi salariaţi” şi în consecinţă pot fi subiecţi ai infracţiunii de luare de mită. Ulterior acestei decizii practica judiciară a promovat fără excepţie această soluţie. 
Instanţa supremă, secţia penală prin Decizia C.S.J nr. 569/16 mai 1990 cu prilejul judecării unui recurs extraordinar şi-a modificat practica şi viziunea, în sensul că avocatul pledant nu poate fi asimilat cu „alt salariat” şi în consecinţă nu este subiect al infracţiunii de luare de mită, deoarece acesta este liber profesionist şi nu are calitatea de funcţionar. 
În motivarea deciziei s-au adus următoarele argumente: În primul rînd, angajarea se face de către justiţiabil prin intermediul baroului de asistenţă juridică şi că el îndeplineşte, în cadrul procesului, rolul de mandatar al persoanelor care l-a angajat, având împuternicirea de a le reprezenta sau asista înaintea instanţelor de judecată.
Avocatul pledant are în cadrul baroului, un statut juridic şi profesional propriu, autonom, de liber profesionist care cuprinde drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege şi de normele de deontologie profesională. Aceste drepturi şi obligaţii au menirea de asigura o apărare obiectivă şi liberă a justiţiabililor, într-un cadru legal, dar fără vreo subordonare faţă de o autoritate publică. 
În al doilea rând, asimilarea cu „alţi salariaţi” a avocatului pledant a fi de natură să împietze asupra rolului apărării, acesta putând fi considerată ca subordonată autorităţii publice, încălcându-se în acest fel garanţiile unei apărării obiective a justiţiabiliilor, înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi consacrată în legislaţia noastră internă.
În al treilea rînd, avocaţii pledanţi nu pot fi consideraţi ca făcând parte din categoria celor asimilaţi cu „alţi funcţionari” şi pentru motivul că legea retribuirii muncii, îi cuprinde în categoria acelor care sunt retribuiţi pentru munca prestată de către organizaţia profesională din care fac parte, ci fiind liber-profesionişti, ei sunt aleşi şi plătiţi de către un justiţiabil prin intermediul baroului de asistenţă juridică.
Persoanele care îndeplinesc însă funcţii de conducere în aparatul administrativ al barouruilor de avocaţi, fiind retribuite din fondurile comune ale acestora pentru că realizează însărcinările în serviciul unităţi care i-a angajat, sunt asimilate sintagmei „alţi salariaţi”. 
De altfel, o opinie mult mai echivocă este susţinută de o serie de autori .
Avocatul nu poate fi subiect activ la infracţiunii de luare de mită deoarece ele nu îndeplineşte o însărcinare de serviciu. 
Deşi avocatul exercită o profesie de interes public, el nu poate fi încadrat după părerea noastră nici în prevederile art. 145 deoarece pentru dobândirea calităţii de avocat nu este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice, ci a organizaţiei profesionale din care va face parte (baroul) şi nici nu este supus controlului vreunei autorităţi publice. 
Apariţia legii nr.78/2000, modificată prin legea nr.161/2003 lărgeşte sfera subiecţilor activi în cazul infracţiunilor de corupţie cuprinzând pentru anumite de categorii de activităţi strict prevăzute de lege şi activitatea unei persoane liber profesioniste, care nu are calitatea de persoană care exercită un serviciu de interes public, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 145 cod penal. Astfel, conform art.1 lit.(e ) din lege, poate constitui subiect activ al unei infracţiuni de corupţie, persoana care, indiferent de calitatea acesteia, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influenţa cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori cu privire la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale. 
Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită se cere ca subiectul activ să aibă calitatea de funcţionar public, funcţionar sau persoană care exercită un serviciu de interes public în momentul săvârşirii acţiunii tipice. Dacă în acel moment, făptuitorul nu avea vreuna din aceste calităţii, dar a pretins sau a primit foloasele ori a acceptat promisiunea lor, fapta ar putea constitui eventual o înşelăciune.
De asemenea dacă funcţionarul pretinde ori primeşte bani sau alte foloase ori acceptă promisiunea sau nu o respinge, pentru îndeplinirea ori întârziere îndeplinirii unui act care, nu intră în îndatoririle sale de serviciu, fapta nu constituie luare de mită, ci eventual o altă infracţiune (trafic de influenţă, înşelăciune etc).
Infracţiunea de luare de mită poate fi comisă în oricare din formele participaţiei penale (complicităţii şi a instigării). Coautorii trebuie să aibă calitatea de funcţionarii, instigator sau complice poate fi însă orice persoană pentru aceştia necerându-se vreo calitate specială. Acela care dă mită nu este participant la infracţiunea de luare de mită, ci autor al unei infracţiunii distincte de dare de mită. Există complicitate numai din partea persoanei prin intermediul căreia suma de bani ajunge la funcţionarul mituit. 
Nu va exista luare de mită dacă cererea de bani sau alte foloase făcută prin intermediar nu a ajuns la cunoştinta persoanei căreia îi era adresată deoarece intermediarul nu a transmis-o.
2 Subiectul pasiv, în cazul infracţiunii de luare de mită, subiectul pasiv special este reprezentat de organul, autoritatea publică, instituţia publică sau orice altă persoana juridică de interes public din cele prevăzute la art. 145 cod penal, ori persoană juridică privată, în serviciul căriea făptuitorul îşi realizează îndatoririile de serviciu şi a cărei credibilitate a fost puternic afectată prin fapta funcţionarului. Dacă fapta este comisă de o persoană care exercită un serviciu de interes public, subiect pasiv este statul ca garant şi ocrotitor al intereselor publice. Trebuie avut în vedere şi prevederile noului cod penal, care urmează a intra în vigoare, calitatea de subiectul pasiv putînd fi autoritatea publică a statului străin ori organizaţia internaţională din care face parte funcţionarul căruia i se oferă sau dă mită. Dacă obţinerea mitei este rezultatul constrângerii exercitate de o persoană fizică asupra unei funcţionar, acesta va fi subiect pasiv secundar al infracţiunii de luare de mită, a cărei imagine şi prestigiu este deteriorată de cumpărător.

Capitolul a III-a
CONŢINUTUL CONSTITUTIV


Secţiunea I. 
A) Latura obiectivă


a) Elementul material la luarea de mită se poate realiza prin acţiune cât şi prin inacţiune. 
În ceea ce priveşte acţiunea, modalităţile normative prevăzute de lege sunt pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului ori acceptarea acestora. 
Inacţiunea constă în nerespingerea de către funcţionarul public a unei promisiunii având ca obicet bani sau alte foloase.
Acţiunea „A pretinde ceva” bani sau alte foloase presupune din partea făptuitorului formularea unei cereri, a unei pretenţii având ca obiect bani sau alte foloase. Pentru consumarea infracţiunii sub forma pretinderii nu are importanţă dacă pretenţia formulată a fost satisfăcută sau nu.
În situaţia pretinderii iniţiativa aparţine făptutitorului, acţiunea de pretindere se poate realiza prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, dar trebuie să fie înţeleasă de către cel căruia i se adresează că i s-au pretins bani sau alte foloase.
„A primi” înseamnă a lua în posesie, a prelua un obiect căreia i se înmănează i se dăruieşte sau a încasa o sumă de bani, săvărşirea infracţiunii de luare de mită. Primirea implică darea efectivă din iniţiativa mitutiorului, iar acţiunea de primire, trebuie să fie voluntară şi spontană, caracterizându-se printr-o relativă concomitenţă între acceptarea propunerii şi primire. Dacă primirea este ulterioară actului de acceptare, suntem deja în prezenţa unei infracţiunii consumate de luare de mită, iar săvărşirea acţiunii de primire nu afectează unitatea de infracţiune. Astfel, va exista o singură infracţiune săvărşită în două modalităţi normative din cele patru posibile aspect ce va fi avut în vedere la individualizarea pedepsei. 
„Primirea” se poate realiza în mod direct între mituitor şi mituit, dar şi indirect, prin intermediar sau prin alte mijloace (poştă, tren sau depunerea unei sume de bani la o altă bancă în contul făptuitorului, adică a funcţionarului mituit.
Acceptarea ca modalitate de săvârşire a luării de mită presupune acordul explicit al făptuitorului la oferta de mituire. Se deduce că în acest caz, iniţiativa aparţine mituitorului iar funcţionarul fiind pus în faţa promisiunii o acceptă, comiţându-se o infracţiune de dare de mită sub forma oferirii. Acceptarea promisiunii poate fi expresă dar şi tacită.
În acest caz, acceptarea rezultă din anumite manifestări care relevă în mod neîndoielnic acceptarea. Nerespingerea de către funcţionar a promisiunii de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin înseamnă de fapt o acceptare a promisiuni în mod tacit. Legiuitorul ar fi putut să nu mai prevadă în plus această modalitate, ea existând implicit prin incriminarea acceptării, dar s-a dorit încă o dată să se impună funcţionarilor obligaţia de a respinge promisiunea de mituire şi a- l sili să iasă din apatie faţă de solicitările exterioare, asocindu-se astfel la opera de prevenire a infracţiunilor de apărare a onoarei şi prestigiului postului pe care îl ocupă.
Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită ne interesează dacă subiectul activ săvârşeste faptele încriminate direct, adică el însuşi sau indirect, prin intermediul unei alte persoane , în ambele situaţii el are calitatea de autor.
De asemenea, primirea, pretinderea sau acceptarea promisiuni ori a darurilor se poate face „pentru sine” adică în propriul profit al infractorului, sau „pentru altul”, deci în profitul altei persoane.
b) Cerinţe esenţiale. Pentru întregirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită sunt necesare patru cerinţe.
1. Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Prin expresia „alte foloase” se înţelege un folos patrimonial (comisioane, lucrări gratuite, chiar acordarea unui împrumut de bani într-un mod avantajos cu restituirea acestuia) sau un avantaj nepatrimonial sau de orice natură (de exemplu va săvârşi infracţiunea de luarea de mită, directorul unei societăţi comerciale, care condiţionează angajarea unei persoane de sex feminin, de întreţinere de către acesta din urmă a unor relaţii sexuale de orice natură cu făptuitorul). 
În ceea ce priveşte această cerinţă în practica judiciară şi doctrină, au existat discuţii referitoare la valoarea folosului material şi influenţa pe care această valoare o are asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii. 
Într-o părere s-a susţinut că atât timp cât textul acestui articol nu face nici-o referire la cuantumul folosului, conţinutul infracţiunii se realizează. Considerăm că într-o atare situaţie, dacă sunt îndeplinite şi celelate condiţii ar putea fi incidente dispoziţiile art. 18,1 c.pen. referitoare la fapta care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Dar şi promovarea în funcţie, acordarea unui titlul sau grad; diferite daruri de orice formă cum ar fi vânzări simulate, schimburi avantajoase pentru fucnţionar, bilete pentru sanatorii, acordarea de locuinţe, foloase care numai indirect îmbunătăţesc situaţia funcţionarului cu ştiinţa acestuia şi în legătură cu un act de serviciu.
O problemă viu discutată în literatura juridică a fost acea dacă poate exista luare de mită, în cazul în care valoarea folosului material primit de funcţionar este foarte redusă. 
Părerile au fost împărţite însă practica instanţei noastre supreme promovează ideea că atât timp cât articolul 254 cod penal nu cere existenţa unei proporţii între valoarea actului pretins de la funcţionar şi suma de bani sau folosul ilicit şi obţinut de către acesta, conţinutul infracţiunii se realizează.
2. În al doilea rând se cere ca bani sau alte foloase să nu fie datoraţi în mod legal funcţionarului sau unităţi unde acesta îşi îndeplineşte sarcinile de serviciu. În cazul luării de mită sau alte foloase reprezintă o retribuţie, o răsplată a conduitei incorecte a funcţionarului. 
Într-o altă părere se consideră că micile „atenţi” cadouri cu ocazia zilei de naştere sau onomastice, micile atenţii ocazionale, cum ar fi cadourile de Anul nou sau care exprimă un sentiment de recunoştinţă nu pot fi considerate drept mită. Dar şi în acest caz instanţa de judecată va trebui să stabilească valoarea acestor cadouri. Dacă valoarea este foarte mare se deduce că în realitate este vorba despre o modalitate deghizată de corupţie (luarea de mită).

3. În al treilea rând se cere ca acţiunea de pretindere, acceptare ori primire sau inacţiunea de nerespingere a promisiunii, să aibă loc înainte să fie concomitentă neîndeplinirii ori întârzierii efecturării unui act ce intră în sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului mituit.
Va exista luare de mită şi în situaţia în care acceptarea are loc înainte de efectuarea actului, iar primirea efectivă după efectuarea unui asemenea act.
4. În sfârşit se cere ca actul vizat de acţiunea de corupere să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului.
Nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii dacă actul funcţionarului, în vederea căruia i se dă mită, priveşte numai o îndatorire de serviciu specifică sau generală, aceasta deoarece legea penală are în vedere actul funcţionarului privitor la îndatoririle sale de serviciu, în genere fără a distinge dacă acel act priveşte o îndatorire specifică sau generică.
Dacă în momentul pretinderii foloaselor necuvenite făptuitorul nu avea nici un mod, potrivit atribuţiilor sale de serviciu, posibilitatea şi competenţa de a îndeplini promisiunea făcută, însă a lăsat să se creadă că are abilitatea legală în acest sens, fapta nu poate primi calificarea de luare de mită, ci eventual de înşelăciune.
În practica judiciară s-a decis că există luare de mită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu în situaţia unui administrator al unui cămin în sistem de cazare, care a primit bani şi bunuri de la studenţi pentru a le aproba un loc în acel cămin , în cazul unui ofiţer de poliţie care a pretins şi primit de la tatăl unui minor infractor o sumă de bani pentru a-l scoate pe minor din acel centru . Există luare de mită în legătură cu întărzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu în cazul unui funcţionar însărcinat cu executarea unui mandat de arestare care a primit daruri de la cel urmărit, în scopul de a nu executa imediat, ci după o perioadă de timp, acel mandat.
c) Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale referitoare la normala acativitate a autorităţilor, instituţiilor publice, a altor persoane juridice de drept public sau a oricărei persoane juridice private.
În literatura juridică s-a relevat, pe drept cuvânt că atunci când elementul material constă în primirea de mită care a fost pretinsă în scopul îndeplinirii unui act licit privitor la îndatoririle de serviciu, urmarea imediată constă şi în vătămarea patrimoniului. 
d) Legătura de cauzalitate. Când mituitorul dă mită din proprie iniţiativă fără a i se fi pretins, nu se poate vorbi de o pagubă în patrimoniul acestuia, fapta sa constituie infracţiune, iar diminuarea patrimoniului suferită nu se află în raport cauzal cu acţiunea celui mituit.
Acest rezultat, adiacent şi eventual este nerelevant sub aspectul existenţei infracţiunii de luare de mită. Luarea de mită, fiind o infracţiune formală (de pericol) nu mai este necesară dovedirea legăturii de cauzalitate între acţiune sau inacţiune şi urmarea socialmente periculoasă.

Secţiunea a II-a.
B. Latura subiectivă. 


Forma de vinovăţie cu care se săvărşeste această infracţiune este numai intenţia directă.
Forma de vinovăţie este intenţia directă, făptuitorul urmârind realizarea în acest mod a acţiunii încriminate ştiind că banii sau foloasele sunt necuvenite şi au drept scop îndeplinirea, neîndeplinirea ori întărzierea îndeplinirii unui act contrar îndatoriri cu voinţă, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase ori acceptă, nu refuză primirea de bani sau alte foloase.
Intenţia specifică luării de mită este calificată prin scop special. Aceasta înseamnă că, în momentul când un funcţionar pretinde, primeşte sau nu respinge un folos cu nu i se cuvine, el trebuie să fi urmărit scopul special prevăzut de lege şi anume să îndeplinească sau să nu îndeplinească un act contrar unor asemenea îndatoriri sau să întărzie îndeplnirea unui asemenea act.
Termenul „scop” trebuie interpertat în accepţiunea sa strictă de finalitate urmărită ce se situează în afara infracţiunii, infracţiunea va exista indiferent dacă scopul s-a realizat sau nu pentru ca să existe intenţia calificată şi deci să existe infracţiunea de luare de mită. 
De obicei, mobilul, implusul interior al infracţiunii de luare de mită este de regulă dorinţa funcţionarului de a obţine venituri, câştiguri fără muncă. Pot exista şi alte mobiluri, impulsuri secundare dar aceasta nu condiţionează existenţa laturii subiective, de ele se va ţine sema la individualizarea pedepsei.

Secţiunea a III-a.
Forme, Modalităţi, Sancţiuni


Forme. Infracţiunea de luare de mită fiind, în principiu o infracţiune comisivă, este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracţiunii.
Din cele patru modalităţi de săvărşire, două respectiv „acceptarea” şi „nerespingerea promisiunii ” fac parte din conţinutul infracţiunii, în esenţă sunt acte pregătitoare, ale primirii ilicite a banilor sau foloaselor, prezentând un pericol social ridicat fiind încriminate autonom, ca ipoteză alternativă.
Infracţiunea de luare de mită, fiind o infracţiune cu consumare anticipată, nu sunt încriminate nici actele premergătoare, nici tentativa.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul pretinderii ori primirii banilor sau altor foloase ori acceptări promosiunii sau nerespingerii acesteia, fiind deci o infracţiune instantanee.
Nu are importanţă pentru existenţa infracţiunii dacă cel care a făcut promisiunea a dus-o la îndeplinire. 
În situaţia în care banii sau alte foloase sunt remise în rate succesive, fapta are caracterul de infracţiune continuată.
Modalităţi. Faptele de luare de mită sunt încriminate, în mai multe modalităţi normative şi anume pretinderea sau primirea de către subiectul activ de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, acceptarea sau nerespingerea de către făptuitor a promisiunii de foloase necuvenite.
În alin (2) este prevăzută o variantă agravantă a infracţiunii de luare de mită, când fapta este săvărşită de un funcţionar sau de o persoană care exercită un serviciu de interes public cu atribuţii de control.
Când fapta a produs consecinţe deosebit de grave, infracţiunea de luare de mită poate prezenta şi diferite modalităţi de fapt determinate de împrejurările şi circumstanţele concrete în care s-a săvârşit infracţiunea. 
Prin legea nr.78/2000 s-a introdus încă două variante agravate, prevăzute în art.7 alin. 1 şi art.9 
Prin art.7 alin. (1), modalitatea agravată prevzută în art.254 alin. (2) a fost extinsă şi la cazurile în care infracţiunea de luarea de mită a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare şau de sancţionare a contravenţiilor, ori de constatare, urmărire sau de judecare a infracţiunilor.
De asemenea, conform art. 9 din lege, fapta este mai gravă, dacă este săvârşită, în interesul unei organizaţii, ascociaţii sau grupări criminale, ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale.
Sancţiuni. Regimul sancţionator privind infracţiunea de luare de mită este prevăzut atât în codul penal cât şi în legea nr.78/2000.
Sunt infracţiunii de corupţie propriu-zise, în sensul legii, faptele încriminate în art. 254 cod penal - luarea de mită sau corupţia pasivă. De asemenea este considerată infracţiune de corupţie propriu-zisă faptele încriminate în diferite legi speciale, dacă prin calitatea făptuitorului sau a persoanei faţă de care se săvârşesc ori prin specificul sectorului de actvitate în care se comit asemenea fapte apar ca modalităţi specifice ale infracţiunilor de la articolul 255 cod penal.
Astfel, luarea de mită prevăzută în art 254 c.penal se sancţionează cu pedeapasa prevăzută în alin (2), dacă fapta este comisă de către o persoană care potivit legii, îndeplineşte o funcţie ce-i conferă atribuţii de constatare sau de sancţiunea a contravenţiilor ori de urmărie sau judecare a infracţiunilor.
Fapta de corupţie este considerată şi mai gravă, dacă aceasta este săvârşită în interesul unei organizaţii, ascociaţii sau grupuri criminale ori al unei dintre membrii acestora sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale. În aceste ipostaze maximul special al pedepselor prevăzute de lege pentru faptele de corupţie se majorează cu 5 ani.
Art. 7 alin. (1) din legea nr 78/200 instituie un tratament sancţionator mai sever în cazul comiterii unor infracţiuni de corupţie de către o persoană sau faţă de o persoană, care potrivit legii are atribuţii de constatrae sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărie sau de judecare a infracţiunilor, pedeapa în acest caz fiind mai aspră, ajungând să se majoreze cuantumul pedepsei cu până la 2 ani
Deasemeni art. 9 din lege, prevede fapta este mai gravă, dacă este săvârşită, în interesul unei organizaţii, ascociaţii sau grupări criminale, ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenţa negocierile tranzacţiilor comerciale internaţionale ori schimburile sau investiţiile internaţionale, majoarea pedepsei pentru aceste infracţiuni poate atinge .
Sancţiunile prevăzute pentru faptele de corupţie sunt extrem de dur pedepsite. Ca pedeapsă principală, atât în cazul infracţiunilor prevăzute în codul penal, cât şi în cazul infracţiunilor din Legea nr.78/200, este prevăzută pedeapsa cu închisoare de până la 15-25 ani, în codul penal şi chiar de 20 ani în Legea nr. 78/2000. 
Instanţa de judecată, alături de pedeapsa principală poate aplica şi o pedeapsă complementară.
Conform prevederilor art. 19 din OUG nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin această ordonanţă de urgenţă în competenţa DNA, iar în timpul urmăriri penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane, care au săvârşit astfel de infracţiunii, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.
Atât în Legea nr.78/2002 cât şi în Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2002 există dispoziţii speciale privind confiscarea specială.
Potrivit art. 19 din legea nr.78/2002 în cazul săvărşirii infracţiunilor la care se referă această lege, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvărşirea infracţiunii sau pentru a determina săvărşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, aplicându-se astfel dispoziţiile art. 254 alin. (3) cod penal- confiscarea specială.
Dealtfel în cazul infracţiunilor atribuite în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (art. 22 din Ordonanţa nr. 43/2002), se aplică dispoziţiile art.118 lit. d) din codul penal, privind confiscarea bunurilor. Dacă bunurile care fac obiectul infracţiunilor prevăzute la alin (1) nu se găsesc, se confiscă echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.
Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor se poate lua măsurile asigratorii prevăzute de codul de procedură penală. Acestea se aduc la îndeplinire de îndată de persoanele anume desemnate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În cazul săvârşirii infracţiunillor de corupţie, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie. Sancţiunile penale, nu exculd de principiu, pe cele disciplinare sau administrative. Potrivit art.30 din Legea nr. 78/2000, hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se poate publica în ziarele centrale, sau după caz, în cele locale menţionate în hotărâre. 


Vizualizari: 327